marți, octombrie 8, 2024

Lista țărilor din UE de unde te poți întoarce fără să stai în carantină

Odată cu apariția pandemiei de COVID-19, multe dintre călătoriile din afara țării către România, dar și din România către alte state au fost restricționate. În acest context, cei care își doreau să revină în țară pentru a-i revedea pe cei dragi au fost nevoiți să își amâne planurile.

La nivel european, au fost oferite o serie de de recomandări în ceea ce privește reluarea în siguranță a călătoriilor sub forma unui pachet de orientări pe care Comisia Europeană le-a oferit pentru a ajuta statele membre să elimine treptat restricțiile de călătorie.

Recent, o nouă hotărâre (Hotărârea nr. 31 din 22.06.2020) venită din partea Comitetului Național pentru Situații de Urgență arată că încă cinci țări europene, printre care Italia și Franța au fost incluse pe lista țărilor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare. Lista completă cu statele care se află în zona verde cuprinde următoarele țări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Estonia, Finlanda, Franța metropolitană (teritoriul european al Franței), Germania (cu excepția districtului Kreis Gutersloh care este zonă galbenă), Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Lista actualizată poate fi vizualizată aici.

Astfel, companiiile aeriene au reînceput să efectueze zboruri dinspre și către aceste destinații și au introdus deja măsuri suplimentare privind sănătatea și siguranța călătorilor. De la purtarea măștii până la respectarea distanțării sociale, toate aceste măsuri au rolul de a limita posibilitatea infectării cu acest virus.

Pentru că este recomandată limitarea contactului cu alte persoane pe cât posibil, este indicat ca în momentul în care vă întoarceți în țară să optați pentru o mașină închiriată pentru a ajunge unde doriți. Astfel, veți evita mijloacele de transport în comun și veți putea alege automobilul dorit pentru a vă deplasa.

Dacă vrei să închiriezi o mașină în Cluj-Napoca, poți apela la serviciile de închirieri auto în Cluj de la Compexit Rent a Car. Fiecare mașină este dezinfectată înainte de predare a automobilului, iar procesul de închiriere se realizează în condiții de siguranță, așa cum poate fi văzut în video-ul despre măsurile de prevenire a infecției cu Coronavirus luate în cadrul Compexit Group.

Recent
Te-ar putea interesa si