miercuri, martie 27, 2024

Înregistrarea amânării ratelor la Biroul de Credit nu va afecta scorul de credit. Cum verifici online scorul FICO

Raportarea amânării ratelor la credite pentru clienții persoane fizice cărora li se acceptă cererea de suspendare a obligațiilor la plata ratelor nu va afecta scorul de credit. Cei care care vor să își afle scorul de credit sau să-l verifice periodic, o pot face oricând accesând platforma online Ocean Credit.

Datele referitoare la suspendarea obligațiilor la plata ratelor scadente sunt raportate de către bănci și IFN-uri la Biroul de Credit și înregistrate sub comentariul “Suspendare la plată”. În perioada de suspendare la plată, creditorii transmit la fiecare scadență informații referitoare la faptul că rata și valoarea plătită sunt zero, conform cerințelor Biroului de Credit, însă aceste date nu vor afecta negativ scorul clientului după perioada de suspendare.

De ce suspendarea la plată nu va afecta scorul FICO

Scorul de credit, mai exact unealta folosită de instituțiile financiare pentru a urmări capacitatea de rambursare a celor care solicită un credit, nu va fi afectat de suspendarea la plată. Și asta pentru că suspendarea la plată nu influențează algoritmul de calcul al scorului de credit, explică Biroul de Credit, scorul de credit fiind generat pe baza a 5 indicatori principali:

  1. istoricul de plăți – 35%
  2. suma datorată – 30%
  3. durata istoricului de credite – 15%
  4. creditele noi, în derulare – 10%
  5. tipurile de credite accesate – 10%

Cum se poate afla și verifica periodic scorul de credit

Ocean Credit, IFN cu un puternic ADN de Fintech, pune la dispoziția clienților una dintre primele soluții din piață care afișează scorul de credit, calculat pe baza celebrului algoritm FICO extrem de popular in Statele Unite și folosit și de Biroul de Credit din România.

Cei care vor să-și afle sau să-și verifice scorul de credit, pot face acest lucru online, rapid și gratuit, accesând scor.oceancredit.ro. Procedura se realizează în 3 pași simpli, în baza CNP-ului persoanei care dorește să-și afle scorul de credit și a unui număr de telefon valid. Important de menționat este că verificarea scorului de credit pe platforma Ocean Credit nu influențează valoarea scoring-ului sau istoricul.

De ce e important scorul FICO

Scorul FICO sau scorul de credit este, pe scurt, un algoritm folosit de instituțiile financiare prin care se stabilește gradul de risc al unei persoane care solicită un împrumut – fie el bancar sau credit IFN. Este un număr cuprins între 300 și 850, unde 300 înseamnă slab, iar 850 – excelent și face parte din raportul de credit de la Biroul de Credit. Mai exact, de fiecare dată când o persoană aplică pentru un credit, datele sale înregistrate la Biroul de Credit sunt prelucrate, iar punctajul obținut influențează atât decizia de aprobare sau de respingere a solicitării, cât și valoarea împrumutului.

Un scor de credit mediu sau ridicat, cu valori cuprinse între 550 și 850, contribuie de asemenea la un istoric de credit pozitiv și denotă responsabilitate demonstrată în timp din partea clientului care a solicitat împrumutul. Iar o relație fidelă cu instituția financiară parteneră se traduce prin multiple avantaje pentru client, precum: obținerea cu ușurință a unui credit ipotecar, oferte mai avantajoase pentru cardurile de credit sau chiar obținerea de împrumuturi în situații de criză.

Recent
Te-ar putea interesa si