duminică, martie 24, 2024

SocialPedia 39: Ce trebuie să știi despre starea Social Media în 2022, cu Deea Codrea, Andreea Blejan și Valentina Lupu

“Social Media în 2022” este tema ediției 39 a SocialPedia. Evenimentul este dedicat tuturor pasionaților lumii digitale și are loc la Restaurant Monarh din București, pe 12 iulie 2022, de la ora 18:30.

Speakerii acestei ediții sunt: Deea Codrea – Content Creator, Andreea Blejan – Head of Social Media HUB și Valentina Lupu – Community Manager BCR.

În 2022, social media înseamnă autenticitate, empatie, incluziune și diversitate. Înseamnă deschidere, creativitate și, nu în ultimul rând, analiză. Brandurile trebuie să își adapteze comunicarea și să vorbească direct cu comunitățile lor. Iar influencerii să abordeze sincer subiectele de discuție și colaborările cu brandurile.

La nivel global, în luna ianuarie 2022 erau aproximativ 4.62 miliarde de utilizatori de social media pe toate platformele. Un utilizator obișnuit accesează în medie șapte platforme sociale diferite pe lună. Iar timpul pe care adulții îl petrec în social media este mai ridicat ca niciodată: 2 ore și 27 de minute pe zi.

Facebook rămâne cea mai utilizată platforma socială din lume, urmată de YouTube, WhatsApp, Instagram, WeChat și TikTok.

Despre toate aceste lucruri discutăm la SocialPedia 39: cum arată peisajul social media anul acesta, care sunt tendințele, ce trebuie să facă un community manager și cum se desfășoară campaniile cu influenceri.

Vom aborda toate aceste subiecte alături de speakerii noștri:

  • Ce facem cu social media în 2022?
  • Cum arată mediul online acum?
  • Care sunt tendințele în social media pentru anul acesta?
  • Cum arată viață unui community manager?
  • Cum gestionăm comunitățile din social media?
  • Campanii cu influenceri, colaborări cu branduri.
  • Cum își împart viețile creatorii de conținut între job și familie?

 

“Social media este acel concept care este în schimbare permanentă și care aduce zilnic noi provocări, mai ales pentru brandurile care doresc să-și consolideze campaniile de marketing prin intermediul rețelelor sociale. Susținem inovația și ne dorim să fim mereu cât mai aproape de consumatorii produselor noastre; iar evenimentele ce au ca temă social media sunt bune ocazii pentru a afla direcția în care merg trendurile, dar și pentru a crea noi relații și, de ce nu, de a genera noi idei de campanii. Suntem fericiți să fim alături de SocialPedia și să descoperim împreună tips & tricks pentru a interacționa cât mai bine cu consumatorul, dar mai ales pentru a evalua tendințele și a crea o relație de strânsă durată cu brandul în 2022.“, spune Corina Kristaly, Marketing OTH Healthcare Brand Manager MagnaPharm.

Social media este un domeniu în continuă evoluție și în continuă mișcare, iar evenimentele de networking și conferințele pe teme de online sunt întotdeauna un prilej bun să ne punem la curent cu ultimele trenduri, să înțelegem unde ne poziționăm în industrie și, desigur, să ne luăm porția de know-how de la specialiștii în social media din România. SocialPedia este o comunitate foarte bine închegată și focusată pe creștere și învățare, așa că ne bucurăm să fim parte din această ediție și să descoperim împreună cum a evoluat peisajul de social media în anul 2022.“, spune Andreea Blejan, Head of Social Media HUB BCR.

Odată cu apariția noilor rețele sociale, cu ascensiunea conținutului video și venirea pandemiei, social media a început să se transforme. Vom descoperi detalii alături de cele trei invitate ale evenimentului, care își aduc experiența în fața participanților și discută sincer despre ce se întâmplă în acest moment în mediul online, dar și despre cum sunt abordate campaniile cu influenceri. Va fi o discuție extrem de educativă pe care pasionații lumii digitale nu trebuie să o rateze.”, declară organizatorii evenimentului.

 

Înscrierile gratuite se fac aici: https://socialpedia.ro/socialpedia-39

 

Despre Speakeri

 

Deea Codrea – Content Creator

 

Deea Codrea este creatoare de conținut, mereu în căutarea simplității într-o lume atât de complicată. A participat la ‘Bravo, ai stil Celebrities’, iar în 2021 a câștigat categoria Fashion la Elle New Media Awards și a devenit mămică. Acum se încarcă doar cu energie pozitivă.

 

Andreea Blejan – Head of Social Media HUB

 

Andreea are o experiență de peste 10 ani în online și social media și în prezent coordonează activitatea de comunicare online pentru una din cele mai importante bănci din România. Andreea a cumulat în 10 ani de activitate premii la competiții importante și are o experiență extinsă în strategii de online pentru branduri naționale și internaționale. Consideră că rezultatele în campanii și creativitatea sunt interconectate, iar o strategie bună pornește de la insight-uri ancorate în lumea din jurul nostru. Este pasionată de sport, inovație și are o colecție impresionantă de semne de carte.

 

Valentina Lupu – Community Manager BCR

 

Valentina Lupu, în prezent Community Manager la BCR, are o experiență de peste 6 ani în Comunicare și Social Media. De la voluntar într-un ONG, la viața de agenție, la angajat într-un ONG de mediu și apoi în corporație, Valentina a experimentat cât mai multe medii de lucru din dorința de dezvoltare, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Experiența în banking, mai ales pentru una dintre cele mai mari bănci din România, este una nouă și provocatoare, însă se adaptează rapid la orice mediu. Îi place adrenalina, să călătorească, să fie la curent cu noutățile din domeniu și să descopere noi gadget-uri care să fie de ajutor în viața de zi cu zi.

 

 

Powered by: Forcapil, Urgo, Bio-Oil

Sponsored by: BCR

Partener media: Kiss FM

Parteneri Media: Zile şi Nopti, Doza de Comunicare, IQAds, IQool, Flawless, SocialWeb.ro, ASC

Locație: Restaurant Monarh, Calea Plevnei 44 – 46, Bucuresti

 

 

Despre SocialPedia

SocialPedia este un proiect educațional dedicat tuturor pasionaților și specialiștilor în digital din România. Premiat la Webstock 2018, proiectul s-a transformat într-un eveniment lunar, unde oameni de succes din online împărtășesc secretele muncii din spatele ecranului. Obiectivul nostru? Sã contribuim la creșterea calitativă a comunității de digital din țară.

Despre organizatori

Sabina Cornovac

De 15 ani creator de conținut și social media specialist, Sabina Cornovac se dedică dezvoltării de proiecte educative pentru comunitatea de social media din România și este adepta conceptului de comunicare Human2Human. Sabina scrie pe https://www.sabinacornovac.ro/ și este creatoarea comunității #SocialPedia.

Despre Iulia Stănescu

Iulia Stănescu este digital communications consultant. Are un puternic background în jurnalism online și PR. Cu peste 15 ani de experiență în comunicarea digitală, Iulia crede cu tărie în conținutul original și în interacțiunea dintre oameni, atât online, cât și offline. De doi ani de zile a început să lucreze pe cont propriu și are în portofoliu clienți din zona culturală, turism, educație financiară, antreprenoriat, evenimente și fotografie.

Recent
Te-ar putea interesa si